În consecinţă, chiar dacă cele două localităţi sunt entităţi administrativ-teritoriale separate, vatra lor apare ca formând un tot unitar, aceasta fiind extinsă în lungul Văii Mănăstireni şi a afluentului de pe dreapta lui – Valea Podului – precum şi pe două vălcele situate pe un versant prelung, în partea stângă a afluentului menţionat,
Dispunerea tentaculară a gospodăriilor în lungul reţelei hidrografice, imprimă vetrei comune caracteristica de aşezare de tip mixt. În vetrele aşezărilor, alături de spaţiile ocupate cu construcţii gospodăreşti şi sociale, drumuri, ape etc, apar terenuri agricole destul de întinse (grădinile din imediata apropiere sau vecinătate a gospodăriilor), faptul subliniind existenţa unui intravilan relativ bine exprimat, care însumează 117,92 ha la Mănăstireni şi 29,88 ha la Mănăşturu Românesc. În timp, cu deosebire în a doua jumătate a secolului XIX şi în primele decenii ale celui următor, alături de vatra comună, în hotarul acestora au apărut şi s-au dezvoltat o serie de gospodării risipite, între acestea remarcându-se grupările Tufe, Qauri şi Pitedea. Cele mai numeroase dintrea acestea au dispărut, astfel încât, în prezent, se mai păstrează doar 14 gospodării în cătunul Tufe.
Cât priveşte gradul de ocupare a vetrei aşezărilor, densitatea numărului de locuitori pe suprafaţă, valorile în anul 2002 erau de 5,52 locuitori/ha la Mănăstireni şi 7,83 locuitori/ha la Mănăşturu Românesc.
Moşia (hotarul) Nedespărţită de celelalte două elemente (populaţie şi vatră), moşia aşezărilor, cunoscută şi sub denumirea de ţarină, hotar, câmp ori loc de muncă, este conformă cu specificitatea oferită de mediul geografic al teritoriului în care au apărut şi s-au dezvoltat localităţile.
Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra poziţionării orografice a moşiei, este de subliniat, mai întâi, că aceasta se înscrie în ecartul de altitudine care începe de la aproximativ 620 m pe cursul superior al Văii Dumbrava (Domosu în partea inferioară), care ajunge, la Huedin, în Crişul Repede şi apoi în jur de 650 m pe Valea Căpuşului, în amonte de Bedeciu, după care altitudinea maximă, de aproape 1.000 m (998 m), sub Dealul Durganului (1.009 m), este atinsă în partea sudică a hotarului, la întâlnirea cu moşia localităţii Rişca, diferenţa de nivel între partea cea mai joasă şi cea mai înaltă a moşiei fiind de aproape 380 m (378 m).
În condiţiile îndelungate de evoluţie social-istorică a spaţiului, populaţia a fost nevoită să intervină tot mai pregnant în peisajul iniţial al locului, astfel încât, în prezent, modul de folosire a teritoriului s-a îndepărtat, evident, de potenţialul oferit de mediul geografic specific unor asemenea zone.
Pe teritoriul comunei s-a ajuns ca fondul forestier să reprezinte o pondere dintre cele mai reduse, care este în totală neconcordanţă cu factorii oferiţi de mediul geografic al hotarului satelor comunei. Mai mult, din suprafaţa pădurilor şi alte suprafeţe cu vegetaţie forestieră, numai o parte foarte redusă revine pădurilor, respectiv 34,5 %, diferenţa de 65,5 %, aparţinând altor suprafeţe cu vegetaţie forestieră (tufărişuri).
În contrast cu suprafaţa redusă de păduri şi vegetaţie forestieră, se remarcă ponderea deosebit de ridicată a terenurilor agricole, cu sublinierea că structura acestora reflectă suficient de bine modalitatea de exprimare a factorilor mediului geografic din teritoriul în care sunt situate cele două localităţi. Astfel, în timp ce terenurile arabile se înscriu cu frecvenţe dintre cele mai reduse, iar livezile şi pepinierele pomicole deţin un procent infim, păşunile şi fâneţele, rezultate în urma îndepărtării vegetaţiei forestiere, domină de departe peisajul hotarului (60,8 % păşuni şi fâneţe, din totalul de 6299 ha al suprafeţei întregii comune).
Localitatea Mănăstireni, pe lângă suprafaţa de 2.177 ha a hotarului propriu, dispune de un teritoriu de 956,57 ha în afara limitelor moşiei sale, situaţia menţionată fiind un rezultat al prefacerilor social-istorice. Astfel, până în anul 1926, localitatea Mănăstireni era extinsă pe un spaţiu mult mai larg, respectiv o bună parte din teritoriul dintre văile Someşului Cald şi Capusului („şesul” suprafeţei de nivelare Măguri-Mărişel), unde populaţia românească a fost obligată să urce pentru a-şi rezolva condiţiile de vieţuire. în timp, în acest spaţiu au apărut numeroase gospodării din categoria celor risipite pe întregul platou, în anumite situaţii ajungându-se la formarea cătunelor, care, în anul 1926, au format o aşezare de sine-stătătoare, actuala Rişca.
Proprietatea menţionată a rămas în această formă până ceva dupa anul 1970, când, urmare a amenajărilor hidroenergetice din zona Beliş-Fântânele, o suprafaţă de 360 ha a fost trecută în limitele hotarului Beliş şi Rişca, în schimbul acesteia localitatea Mănăstireni primind un spatiu echivalent, la Beliş.
Alăturat celor două trupuri de hotar amintite, localitaăţile Mănăstireni şi Mănăşturu Românesc deţin alte patru proprietăţi situate în afara hotarului celor două sate: Pădurea Bedeciu, de 90,68 ha, pe teritoriul localităţii Bedeciu, Peste Rişca (Baidahet-Sigheti-Carbunari, 13 ha), Pârâul Morii (Ghiduri, Pârâul lui Partei, 246,4 ha, pe teritoriul localităţi Poiana Horea, comuna Beliş) si Cincău (25,49 ha, în hotarul satului Dretea, comuna Mănăstireni).
Urmare a poziţei geografice cunoscute, comuna s-au înscris întotdeauna în categoria aşezărilor cu funcţie agricolă, rezultată îndeosebi din sectorul de creştere a animalelor, mai cu seamă bovine, aceasta deoarece potenţialul mediului natural n-a întrunit condiţii potrivite de favorabilitate pentru practicarea unor culturi agricole cu cerinţe ceva mai ridicate de termicitate. Având în vedere situaţia arătată, se impune elaborarea unor programe cu privire la evoluţia viitoare a activităţilor economico-sociale. Fără a insista asupra acestei probleme, sunt premise importante care pot contribui la menţinerea funcţiei agricole pe baza practicării unei zootehnii moderne, ecologice (creşterea bovinelor), impulsionarea activităţii tradiţionale a locuitorilor în confecţionarea produselor necesare în transportul la mână (cunoscutele plase de tot felul) şi trecerea pe scara largă la organizarea unui agroturismîin conformitate cu cerinţele actuale.