Relieful. Localităţile comunei Mănăstireni cuprind pe teritoriul lor, o fâşie din partea sud-vestică a Podişului Păniceni şi un fragment latitudinal din versantul nordic al Munţilor Gilăului, unde formaţiunile geologice sunt reprezentate, pe de o parte, prin argile şi calcare eocene, iar pe de alta prin şisturi cristaline proterozoice şi intruziunile de granite asociate.
Caracteristica de poziţie geografică menţionată anterior este bine pusă în evidenţă de dispunerea pe altitudine a spaţiului aşezărilor analizate, care începe de la 620 m în nord (pe Valea Dumbrava) şi în jur de 650 m în est (Valea Căpuşului) şi ajunge până la 998 m în sud, sub Dealul Durganului (10.09 m), în imediata vecinătate a localităţii Rişca.
Relieful teritoriului acestor localităţi se pune în evidenţă, prin prezenţa versantului din marginea nordică a Munţilor Gilăului (compartimentul dintre văile Someşului Cald şi Căpuşului, cunoscut adesea şi sub denumirea de Muntele Fărcaş) şi apoi un areal din partea sud-vestică a Podişului Păniceni.
Faţă de situaţia de încrustare şi adâncire evidentă a Văii Durăului în formaţiunile de şisturi cristaiine proterozoice, teritoriul din dreapta şi din stânga acesteia (spre Valea Rânteştilor, respectiv Valea Mănăstireni) a evoluat sub forma unui pod interfluvial întins, ale cărui altitudini coboară treptat de la aproximativ 1000 m până la 800 m.
Condiţia de încrustare a reţelei hidrografice s-a adâncit destul de puternic în fâşia de şisturi cristaiine, ajungându-se, în acest fel, la formarea unui important sector de defileu, bine pus în evidenţă în lungul Văii Mănăstireni, mai cu seamă între confluenţa Pârâului Ardeovei şi a Văii Racilor cu aceasta.
În prezent, acest sector prezintă o semnificaţie economică mai aparte, şisturile cristaline caracterizându-se printr-un conţinut ridicat de pegmatite feldspatice, a căror valorificare este făcută, începând cu anul 1992, de către Exploatarea Minieră Căpuş, care extrage, din carieră,în jur de 100.000-120.000 tone de pegmatite feldspatice/an.
De la Culmea Glimeia către nord şi est, relieful se prezintă sub o forma simţitor mai evoluată, valorile de altitudine înregistrând descreşteri treptate de la aproximativ 850 m (la poala Culmii Glimeia) până către 650-700 m în fâşia de şisturi cristaline din lungul defileului Văii Mănăstireni. Relativa maturizare a reliefului din acest spaţiu este pusă în evidenţă de prezenţa unor culmi domoale şi chiar a unor suprafeţe (poduri) structurale, precum şi de caracteristica de evidentă suspendare a Văii Racilor faţă de colectorul său, Valea Mănăstireni.
Prezenţa şisturilor cristaline şi a intruziunilor de granite carbonifere au condus la formarea unor importante resurse de cuarţite, cunoscute de foarte multă vreme de către mănăştureni, dar investigate pe scară largă numai în a doua jumătate a secolului XX, când au şi fost valorificate anumite cantităţi pentru industria sticlei şi a materialelor abrazive.
A altă componentă teritorială a celor acestei aşezări este exprimata prin prezenţa calcarelor grosiere inferioare şi a argilelor vărgate superioare, precum şi a argilelor şi calcarelor luteriene, „bănuţii”, fiind foarte bine puşi în evidenţă, între altele, în partea de hotar Turtujei (în apropierea vechiului drum de legătură dintre Mănăstireni şi Risca) şi în zona Dealului Chicapău (pe vechiul drum de legătură dintre Mănăstireni şi Huedin).
Monoclinul sud-nord al calcarelor eocene din componenţa reliefului, care apar chiar la suprafaţă prin bogaţia de fragmente calcaroase, la care se adaugă şi reţeaua hidrografică de obârşie din acest spaţiu, reprezintă factorii esenţiali care au contribuit la o fragmentare accentuata a acestor locuri, relieful fiind reprezentat prin areale restrânse de platouri structurale (Căbăuşe, Farfaliga, Terbea şi mai ales Frâncu, care înregistreazp cea mai ridicatp altitudine din aceste locuri, 860 m), numeroase segmente scurte de cuestă şi aversuri de cuestă, brâuri structurale etc.
Caracteristici climatice si hidrografice. Teritoriul localităţilor comunei Mănăstireni se caracterizează printr-un climat continental temperat moderat, specific unităţilor de podiş înalt şi de margine de munte, influenţele maselor de aer fiind, în general, cele vestice şi nord-vestice.
În asemenea condiţii, temperatura medie anuală este situată în jurul valorii de 7,7ºC, luna cea mai caldă fiind iulie, cu medii lunare multianuale de aproximativ 17,4ºC, peste 16ºC înregistrându-se în iunie şi august, iar cea mai rece este luna ianuarie, cu o valoare medie multianuală de – 3,7…- 3,8°C, medii lunare negative fiind înregistrate, de asemenea, în decembrie şi februarie în jur de – 2,2° C, respectiv – 2,4ºC.
Al doilea element climatic cu semnificaţie mai aparte îl reprezintă precipitaţiile, a căror valoare medie anuală se înscrie în ecartul de 700-800 mm/an.
În ceea ce priveşte vântul, înregistrările arată frecvenţa medie dominantă din direcţia vestică (în jur de 20 %), urmată de cea sudică (13 %), sud-vestică (9 %) etc., perioada de calm fiind de aproximativ 36 %, iar viteza medie anuală, în ordine pe aceleaşi direcţii, a înregistrat 1,8 m/s, 1,2 m/s şi 0,7 m/s.
Caracteristicile hidrografice din arealul aşezărilor comunei Mănăstireni sunt în concordanţă cu particularităţile rezultate din poziţia de obârşie a reţelei de râuri, la care se alătură condiţia de altitudine, de structură a formaţiunilor geologice, modalitatea de exprimare climatică, îndeosebi în ceea ce priveşte cantitatea de precipitaţii, de gradul de acoperire cu vegetaţie forestieră etc.
În raport cu factorii generali de geneză, teritoriul acestor localităţi aparţine în proportie de aproximativ 2/3 bazinului superior al Văii Căpuşului, râu ce ajunge, la Gilău, în Someşul Mic, iar cealaltă treime revine Văii Dumbrava, care, prin intermediul Văii Domoşu, devine tributară Crişului Repede, la Huedin.
Privitor la reţeaua hidrografică (cu excepţia Văii Dumbrava), trebuie subliniat ca aceasta aparţine cursului superior al Văii Căpuşului, cunoscută sub denumirea de Valea Mănăstireni, cu izvorul în partea de hotar Sălădeşti – Şanţu Popii în sectorul de la izvoare şi până aproximativ la confluenţa cu Valea Racilor şi apoi de Valea Bedeciului în segmentul corespunzător localităţii Bedeciu. Pe Valea Mănăstireni, în lungime de 8,5 km de la obârşie (920 m altitudine) şi până la ieşirea de pe teritoriul localităţii omonime (la cota de 650 m), sunt grefate alte două văi, respectiv Podului şi Racilor.
O perioadă îndelungată de timp, având în vedere necesităţile de transformare a cerealelor în produse (făină) pentru consum pe teritoriul localităţilor comunei sunt cunoscute un numar important de instalaţii pentru morărit.
Astfel, pe cursul inferior al Văii Podului, pe o distanţă de 1 km şi o diferenţă de nivel (Ah) de aproximativ 28 m, au existat patru asemenea instalaţii (Vila Devlii, Ţuţuluca, Boaca şi Manciu) şi apoi alte 11 pe cursul inferior al Văii Mănăstireni, în aval de localitatea omonimă, pe un sector de 2,1 km lungime şi un Ah de circa 48 m: Chicii Pişti, Andriş a lui Peti, La Vireag, Lichii, Imbreşti (două mori), Dan Mihai, Lupeşti, Cucu, Coltău Cucului şi Lupeşti Ţaina. Aceste instalaţii de morărit au funcţionat până prin anul 1960.
Alături de reţeaua apelor de suprafaţă (râuri şi pâraie), o însemnătate aparte pentru necesitaţile aşezărilor revine apelor subterane, de adâncime şi freatice. În perioada de după anul 1980 şi mai cu seamă de la 1992 încoace, în scopul rezolvării cerinţelor de apă populaţiei, au fost captate şi conduse către toate localităţile un număr de 10 izvoare.
Solurile. Cuvertura de soluri din teritoriul comunei este în deplină concordanţă cu poziţia geografică a acestora, fiind situate într-un spaţiu de tip submontan. În asemenea condiţii de altitudine, climatice şi geologice s-a ajuns la formarea solurilor din clasa luvisolurilor, reprezentate, ca tipuri, prin preluvosoluri şi luvosoluri, în general la altitudini mai mici de 800 m, după care, la înălţimi de peste 800 m, apar cele din clasa cambisolurilor. În situaţiile de prezenţe a calcarelor grosiere inferioare, procesul de pedogeneză a condus la formarea rendzinelor (clasa cernisolurilor). Acest tip de sol, datorită prezenţei unui procent ridicat de material scheletic este mai dificil de utilizat ca teren arabil, motiv pentru care suprafeţele din această categorie sunt ocupate în cea mai mare parte de către fâneţe şi păşuni.
Pe spaţii simţitor mai restrânse, a avut loc formarea unei cuverturi pedogeografice aparţinând claselor hidrisoluri, prorisoluri şi antrisoluri, rezultate în urma unor procese active de eroziune.
Fragmentarea accentuată a reliefului şi acţiunea reţelei hidrografice, friabilitatea formaţiunilor geologice etc., la care se adaugă acţiunea îndelungată a intervenţiei antropice sunt factori care au condus la o diversificare accentuată a învelişului pedogeografic prin formarea solurilor din clasele protisolurilor (regosoluri şi aluviosoluri) şi antrisoiurilor (erodosoluri). Atât erodosolurile, cât şi regosolurile sunt caracteristice mai cu seamă în lungul sectoarelor de cueste ale văilor mai mari (Mănăstireni, Podului şi Racilor), precum şi pe versantele puternic înclinate ale micilor pâraie afluente văilor menţionate, acestea fiind determinate de intensa acţiune de îndepărtare a covorului vegetal arborescent (pădurea).
Sunt componente esenţiale ce se impun în modul cel mai pregnant în peisajul geografic al fiecărui loc şi reflectă cu fidelitate caracteristicile de poziţie teritorială şi exprimare a elementelor naturale, precum şi acţiunea insistentă şi indelungată a factorului antropic, cu deosebire în ceea ce priveşte înlăturarea covorului vegetal forestier pentru a satisface necesităţile de terenuri agricole.
Flora. În raport de elementele geomorfologice şi pedo-climatice prezente în perimetrul comunei Mănăstireni s-au diferenţiat diferite tipuri de habitate care au structuri floristice bine individualizate.
Inventarierea speciilor de cormofite totalizează peste 350 specii de plante, din care 13 specii aparţin încrengăturii Pteridophyta (ferigi), iar restul de 337 specii fac parte din încrengătura Spermatophyta (plante cu seminţe). Răspândirea acestor specii în teren este condiţionată de factorii pedo-ecologici şi de modul de folosinţă a terenurilor.
Astfel, pe terenurile utilizate ca păşuni (586 ha), se întâlnesc frecvent specii mezofile de pajişti cum sunt Păiuş roşu, Firuţa, Zâzania, Pieptănăriţa, Trifoi alb, Trifoi roşu, Viţelar, Mălaiu cucului, Busuioc sălbatic, Inuţ de câmp, Arnica, Cupa oii, Cimbrişor, Parpian, Amăreală, Ţăpoşică, Sclipeţi, Silur, Struma cocoşului, Turtă, Măcriş mărunt, Ventrilică, Coada şoricelului, s.a.
Pe terenurile slab înclinate, cu sol brun de pădure, mai bogate în substanţe nutritive şi cu umiditate medie, folosite îndelung ca fâneţe sunt prezente speciile mezofile de fâneţe ca Ovăscior, Firuţă, Firişor, Păiuş, Golomăţ, Tremurătoare, Ochiul boului, Chimion, Vindecea, Jale, Timoftică, Târsă, Floarea cucului, Săbiuţă, Coada vulpii, Greghetin, Dioc, Piciorul cocoşului, Trifoi mărunt, Măzăriche, Clocotici, Bulbuci, Brânduşe s.a.
Pe versanţii puternic înclinaţi ai unor dealuri (Dealul Bicii, Frâncu, Baia), cu expoziţii sudice şi sud-vestice, sunt prezente specii xerofile şi mezo-xerofile, ca de exemplu larba calului, Obsigă, Timoftică, Rogoz, Gălbinare, Culbeceasă, Coada şoarecelui, Inu galben, Inu subţire, Drob, Clopoţei, Dumbeţ, larba negilor, Sânziene de toamnă, Vătămătoare, Drăgaică, Trifoi, Trifoi montan, Sipică, Garofiţă, Coronişte, Liliuţă, Turiţă Mare, Buriană porcească, Bărbuşoară, larbă lăptoasă, Pătrunjel de câmp, Lăptiuca, Urechea porcului, larba osului, Cebare s.a.
În luncile unor văi şi pe marginea unor izvoare înmlăştinite (Valea Racilor, Cioroiu Burchi), se întalnesc frecvent specii higrofile precum Bumbăcăriţa, Rogoz, Barba ursului, Crăpuşnic, Pipirig, Pipiriguţ, Vulturică, Rugină, Cipirig, Sopârliţa albă, Mlăştiniţă, Creţuşcă, Pufuliţă, Gălbinele, Sorbestra, Izma, Tătăneasă, Cătusincă, Odolean, Răchitan, Cervana, Nu-mă-uita.
Pe terenurile agricole (677 ha) unde se cultivă cereale şi cartofi sunt prezente numeroase specii sagetale (de semănături) şi ruderale ca de exemplu Albăstriţa, Macu roşu, Odosu, Obsigă, Ştir, Scânteuţă, Traista ciobanului, Lobodă, Lungurică, Urzică moartă, Romaniţă, Spălăciosă, Cruciuliţă, Zgrăbunţică, Mohor, Muştar de câmp, Susai, Racoină, Ventrilică, Trei-fraţi-pătaţi, Costrei, Coada cocoşului.
Pe stâncăriile înierbate din bazinul superior al Văii Capuşului, situate în perimetrul comunei Mănăstireni, se întâlnesc şi câteva plante saxicole cum sunt Părul Sfintei Marii, Straşnic, Feriga, larbă dulce, larbă grasă, larba fiarelor, Scrântitoare, Baieţei, Ţolu lupului.
Pe câteva terenuri de la marginea hotarului comunei (Dealurile Bătărel, Gauri, Tufe) unde au mai rămas pâlcuri de pădure (3 ha) se întâlnesc următoarele specii nemorale: Gorun, Fag, Mesteacăn, Plop, Sorbu, Jugastru, Carpenu, Alunu, Cornu, Păducel, Măcieş, Dârmoz, larba neagră, Afin negru, Afin roşu, Drobiţă, Grozamă, Grozamă mare, Apărătoare, Spinarea lupului, Spata dracului, Stevie, Pedicuti, Pochivnic, Lumânărică, Miaza-noapte, Malaiu cucului, Mărgică, Lăcrimiţă, etc.
O analiză a florei din principalele biotopuri evidenţiază faptul că în acest teritoriu vegetează unele specii vulnerable din România, cuprinse în listele roşii naţionale, ca de exemplu Arnică şi Bulbuci, precum şi cateva specii xerofile de interes ştiintific major cum sunt Gălbinare, Rogoz, larba calului, Inu galben, Lăptiucă, Drob, Clopoţei, Dumbăţ, larba negeilor, Inu mare, Inu de câmp, s.a. care relevă aridizarea unor biotopuri din zonă după defrişarea pădurilor de la sfârşitul seolului XIX şi începutul secolului XX.
Vegetaţia. Covorul vegetal din perimetrul comunei Mănăstireni a suferit modificări radicale începând din a doua jumătate a secolului XIX şi până la sfârşitul Primului Razboi Mondial.
Pădurile de luncă, edificate primordial de Arinul negru, Frasinul şi Salcia din imprejurimile comunei au fost defrişate continuu pentru extinderea terenurilor necesare construcţiilor de locuinţe şi a grădinilor aferente acestora. Mai târziu, după anul 1875 au început defrişările masive ale pădurilor de gorun de pe dealurile învecinate comunei în scopul extinderii terenului arabil. Pe aceste terenuri au rămas din loc în loc tufe de păducel şi măceş ca mărturii ale pădurilor de odinioară.
În prezent, terenul din perimetrul comunei are următoarele destinaţii: păduri-3 ha, fâneţe-1116 ha, păşuni-586 ha şi teren arabil-677 ha.
Vegetaţia forestieră din zonă cuprinde două tipuri de asociaţii lemnoase bine individualizate în ceea ce priveşte speciile edificatoare, Gorun în amestec cu Carpen.
Cenozele lemnoase de succesiune, care s-au instalat după defrişarea unor păduri de gorun de pe dealurile Tufe şi Bătărel, dominate de Mesteacăn şi Plop sunt grupate în asociatia Populo-Betuletum pendulae. În aceste fitocenoze se întalnesc sporadic gorunul şi carpenul, ceea ce dovedeşte caracterul lor serial şi care în timp vor duce la reinstalarea pădurii de gorun.
Fâneţele din intravilan şi cele din vecinătatea comunei, care periodic sunt îngrăşate cu gunoi de grajd, sunt prezente Trifoiu mărunt, Trifoiu roşu, Trifoiu alb, Lintea pratului, larba câmpului, Păiuş, Pieptănăriţă, Tremurătoare, Golomăţ, Macriş, Pătlagină, Măzăriche s.a., care ridică valoarea nutritivă a furajului.
Fâneţele de la Bătrânel, Baia şi Tufe, cu soluri brun gălbui acide, sărace în substante nutritive, sunt edificate de speciile ca Ţepoşica, Păius roşu, Grozamă, Trifoi de munte, Amăreală, Sclipeţi, Parpian, Viorele sălbatice.
Fâneţele de lunci şi pâraie, cu excese de umiditate în toată perioada de vegetaţie a anului, ocupă suprafeţe mici în teritoriu iar fânul obţinut este de slabă calitate şi se utilizează ca nutreţ pentru cai.
Fânaţele de pe versanţii însoriţi şi înclinaţi ai unor dealuri (Bica, Frâncu, Baia), cu soluri bazice, vegetează specii mai deosebite cum sunt Gălbinare, lnu galben, Inu mare, lnu de câmp, Clopoţei, Drob şi larba negeilor.
Vegetaţia terenurilor utilizate ca păşuni (Dealul Poieni, Puchez, Baia, Lazuri, Ties) o formează preponderent Păiuşu roşu şi larba câmpului, iar pe suprafeţe restrânse, de regulă pe solurile acide şi sărace în substanţe nutritive, se întâlnesc Ţepoşica, Păiuşu roşu şi Viorele sălbatice.
Vegetaţia săgetală şi ruderală de pe terenurile agricole este formată din Albăstrele, Ruscuţă, Nemţişor, Lobodă, Ştiru, Scânteuţă, Costrei, Busuioc sălbatic, Mohor s.a., sunt specii care se întâlnesc frecvent în semănături şi în culturile de cartofi.
Fauna. Mamiferele mari, cum sunt lupul, vulpea, mistreţul sau altele mai mici, iepurele şi şoarecele de câmp, se întâlnesc sporadic prin pădurile rămase la marginea sudică a hotarului (Bătărel, Tufe) şi prin fâneţele şi culturile agricole. În intravilan sunt frecvente mamiferele mici, ca dihorul, nevăstuica, cârtiţa, şoarecele de casă, veveriţa, ariciul şi şobolanul, care fac adeseori stricăciuni.
Speciile de păsări identificate pot fi grupate în două categorii. Unele, cum sunt uliul găinilor, vrabia de casă, mierla, graurul, rândunica, coţofana, gaiţa, pupăza, buha, codobatura, porumbelul şi barza se întâlnesc frecvent în preajma aşezărilor umane. Alte specii de păsări, ca şorecarul, vrabia de câmp, ciocârlia, cioara de semănătură şi cucul, sunt prezente pe pajiştile, culturile agricole şi în păduri.
Speciile de batracieni şi reptile, puţine la număr, se întâlnesc, de regulă, în biotopuri umede, de exemplu, broasca râioasă, buhaiul de bălţi, şarpele de apă, şarpele de sticlă, sau prin păduri şi pajişti şarpele de alun, şopârla de câmp, guşterul şi şopârla de ziduri.
Speciile de peşti identificate mai frecvent în văile din bazinul superior al Văii Căpuşului, aflat pe teritoriul comunei sunt boiştenul, cleanul, mreana vânătă, grindelul, iar dintre crustaceele acvatice racul. Speciile de insecte sunt destul de numeroase şi s-au specializat pe diferite biotopuri. Prin livezi şi tufişuri se întâlnesc cărăbuşul de mai şi rădaşca, prin fâneţe şi păşuni sunt prezente cosaşul şi bondarul, iar prin grădinile de legume se întâlnesc fluturele de varză, coada rândunicii, gândacul de Colorado şi coropişniţa. Ultimele două specii produc daune majore culturilor de legume şi de aceea combaterea lor fizică sau chimică prin stropiri este necesară.