Ocupaţiile de bază ale sătenilor au fost şi au rămas până în prezent agricultura şi creşterea animalelor. O particularitate este reprezentată de practicarea comerţului:
♦ cu mărfuri produse în propria gospodărie: pânza din in şi cânepă (lipidee) sau cergi din lână („ţoale”), plase şi sacoşe din rafie;
♦ cu material lemnos;
♦ cu animale.
În Mănăstireni a predominat până în primele decenii ale secolului XX, o economie patriarhal-autarhică, ţăranul având, datorită pământului pe care-l muncea din greu, o deplină autonomie; participând la schimbul de produse în târguri cu cantităţile de produse disponibile pentru vânzare.
În afara nevoilor proprii, ţăranii au fost obligaţi secole la rând să susţină prin munca lor nu numai statul şi biserica, dar şi costisitoarea viaţă a familiei nobilului proprietar al domeniului pe care trăiau.
Cotele pe produsele agricole au fost cele mai mari între anii 1949-52. În 1952, cei care au intrat în Gospodăria Agricolă Colectivă (GAC) au fost scutiţi de cote, restul familiilor fiind obligate să le plătească până în 1954. Doar cota de lână s-a menţinut până în 1989. Legea 1 din 1981 a impus o nouă cotă, constând în obligativitatea predării unei însemnate cantităţi de carne de porc. Persoanele care aveau autorizaţie pentru practicarea comerţului ambulant intrau în categoria I de plăţi, având obligaţia să dea un porc de cel puţin 90 kg.
Agricultura
Muncile câmpului se desfăşurau după un adevărat ritual moştenit de generaţii. De altfel, pe lângă utilaje modernizate, unele dintre uneltele folosite în agricultură în prezent sunt aceleaşi cu cele de acum o sută de ani.
Cultura cerealelor păioase – grâu, orz, ovăz, secară – era preponderentă faţă de alte culturi. Recoltarea se făcea manual, cu secera. Pentru treierat era batoza. Plata (uiumul) se făcea în cereale, între 10 şi 12 % din producţie. După naţionalizarea din 1948 şi până la colectivizare, în afară de uiumul pentru treierat, 30-40 % din producţia de boabe era reţinută de către stat sub formă de cote obligatorii.
Porumbul s-a cultivat în Mănăstireni doar după colectivizare, dar zona nu oferă condiţii prielnice acestei culturi, de aceea se cultiva mai mult porumb furajer. Sătenii îşi procura porumbul îndeosebi prin schimb cu scânduri („margini”) sau mere din satele cultivatoare de porumb.
Mănăstireniul face parte dintr-o zonă agricolă în care cartofii („piciocile”, cum li se spune în zonă) găsesc condiţii favorabile. Şi în prezent există în sat ţărani care cultivă cartofi pe suprafeţe însemnate, fiind principalul produs de obţinere a veniturilor băneşti.
Cultivarea şi prelucrarea cânepii a rămas o îndeletnicire importantă, cânepa fiind materia primă pentru îmbrăcăminte şi alte produse de uz casnic. De altfel, era un produs pe care mănăşturenii îl duceau spre vânzare în toată ţara.
Creşterea animalelor a fost dintotdeauna o ocupaţie de bază a locuitorilor din Mănăstireni. Dupa cum îşi amintesc localnicii mai în vârstă, gospodăriile familiale nu aveau, în general, mai mult de două vaci cu lapte. Sătenii creşteau vite pentru tracţiune, cai, oi, uneori capre, tineret bovin pentru vânzare în târg şi pentru tăiere, precum şi porci, păsări, albine s.a.
Alte îndeletniciri
Ocupaţie străveche a mănăşturenilor a fost olăritul. Se făceau vase mari de lut, ulcioare etc. Au fost cunoscuţi ca olari: Fazakas lanos (1765), Debreczeny Istvan (1800), Debreczeny Pal (1802), Debreczeny Janos Pali (1860-1925), Bogdan Istvan Banduc (1832-1900), Imre Ferenc Malomi (1856-1920), Sinko Janos Bosza (1867-1948), Vasar loan Branca şi Condor Petru Oanii (1853-1927). Mănăşturu este menţionat printre târgurile vechi ale secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, ceramica având aici o tehnică proprie de prelucrare. Era, se pare, singurul sat din zonă unde era o piaţă aflată în proprietatea bisericii reformate, care avea drept de încasare a taxelor.
Harnici şi inventivi, mănăşturenii îşi produceau nu numai hrana, îmbrăcămintea, adăpostul şi obiectele de uz casnic, dar şi uneltele de lucru.
O altă îndeletnicire a sătenilor este comerţul cu vite sau tuşeritul. Primul tuşer care se cunoaşte a fost din Rişca, comuna Mănăstireni, Todea Aurel (a Turchii) şi apoi feciorii acestuia.
O sursă importantă de căştig pentru femeile din sat au reprezentat-o cusăturile şi broderiile. Se pare că era o activitate de mare amploare, care cuprindea şi satele din împrejurimi. Se mai spune că aceste broderii se bucurau de un asemenea renume, încât au ajuns să fie achiziţionate până şi la curtea imperială din Viena. Astăzi, activitatea de confecţionare a broderiilor populare, în special „pe fir”, a fost reluaţă de majoritatea femeilor din sat, care-şi comercializează aceste produse mai ales în târgul săptămânal de la Huedin, organizat în fiecare marţi.
În sat nu s-au dezvoltat activităţi industriale de amploare. Este de amintit doar mica exploatare de cuarţ din partea de est a satului, în subteranul dealului Pietrele Albe, care a funcţionat prin anii 1970 -75. În prezent, aici funcţionează o mică exploatare de feldspaţi. Au existat, şi există şi în prezent, mici meşteşugari şi ateliere de cizmărie, cojocărie, croitorie sau tâmplărie. Totuşi, prin amploare şi prin consecinţele economice, au rămas importante industria casnică de prelucrare a cânepii şi, mai tarziu, confecţionatul plaselor şi ţesutul sacoşelor din rafie.
Comerţul ambulant are o veche tradiţie şi a fost practicat cu succes de majoritatea sătenilor. Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, ei comercializau brazi de Crăciun, unii ajungând până la Budapesta sau chiar la Viena, de unde cumpărau ceasuri cu pendulă sau alte lucruri care le păreau ceva mai deosebite pentru săteni.
Comerţul cu pânză a fost practicat de mănăştureni îndeosebi după Primul Război Mondial, venind să suplinească lipsa de ţesături şi pânzeturi din magazine.
Comerţul cu plase şi sacoşe a avut o mare însemnătate pentru viaţa economică a satului în perioada comunistă. Pionieratul a fost făcut odată cu plasele din bumbac cu găuri şi cu plasele pentru prins părul. Mai târziu, atunci când dispare cererea de pânză, a luat amploare confecţionarea plaselor din fire de tort, rezultate prin prelucrarea casnică a cânepii. De data aceasta nu mai era vorba de plase de pus pe umăr, ci de plase cu mâner pentru piaţă. Comercializarea lor a luat o mare amploare în momentul în care rafia vine să înlocuiască firele de tort. Mănăşturenii dădeau de lucru la toate satele din jur, dându-le rafie şi comenzi de confecţionare pentru plase şi sacoşe.
Întreprinderi industriale nu au existat în comună. O excepţie o constitute mica exploatare de cuarţ din zona Pietrele Albe, care funcţiona prin anii 70. Desigur, mici meşteşugari au existat şi în Mănăstireni, unii dintre ei desfăşurându-şi activitatea şi astăzi: cojocari, croitori, cusătorese, cizmari, tâmplari, rotari, dulgheri, fierari.
Înclinaţia mănăşturenilor spre activităţi comerciale rezultă şi din numărul mare de prăvălii particulare(bolduri), care existau în sat. Aici, oamenii îşi făceau micile cumpărături: sare, petrol, zahăr cubic, chibrituri.
De semnalat este şi faptul că în Mănăstireni a existat un târg săptămânal, unde se adunau sâmbăta oameni de prin toate satele din jur, prilej pentru schimbul de produse, de valorificare a mărfurilor sau animalelor. Acest târg se organizează şi în prezent în fiecare sâmbătă, de „Ziua pretinilor”.
Cooperaţia
Legat de istoricul mişcării cooperatiste din sat, aflăm din Arhiva Primăriei că, prin anul 1941, exista aici Alianţa Cooperativelor de Credit, înfiinţată în 1891, cu 156 membri şi cu un capital social de 78.000 lei. Din anul 1941, în Mănăstireni exista Cooperativa Înfrăţirea Românească. Avea un capital social de 140.000 lei, 164 membri, o băcănie şi o cârciumă.
Cooperativa de consum a luat fiinţă prin anii 1946 – 47, prin contribuţia bănească a celor care deveneau membri cooperatori şi beneficiau de anumite facilităţi, precum cumpărarea unor produse mai greu de găsit. La început, deţinea două magazine mixte şi două bufete în care se comercializau mărfuri alimentare şi industriale. Tot cooperaţia achiziţiona produse agro-alimentare. Dacă în 1977 nu deţinea nici un spaţiu propriu, în următorii ani au fost înfiinţate pe rând: o brutărie, Complexul comercial, în centrul Mănăştireniului, unde funcţonau un magazin alimentar cu autoservire, un magazin industrial, o librărie, un restaurant, o cofetărie, o sifonerie, o secţie de producţie pentru sărăţele şi o secţie de ţesătorie sacoşe, o frizerie, atelier de reparaţii radio-tv, un magazin mixt cu bufet în Mănăşturu Românesc, un magazin pentru materiale de construcţii şi altele.