În sudul localităţii Mănăstireni, la aproximativ doi kilometri, poate fi observat Dealul Cetăţii (Glimeia), pe al cărui vârf se aşterne un platou şi de care se leagă atât legenda ce urmează, cât şi alte superstiţii locale.
Legenda spune că, în urma cu mai multe sute de ani, pe acel deal se înalţă o cetate puternică, al cărei stăpân era un om bogat, pe nume Gero, care deţinea teritoriul de la Huedin şi până în Dumbrava, iar la vest posesiunile lui se întindeau până la Someş. Coasta de sud a dealului, care se prelungeşte cu un loc numit „Gârda”, găzduia ostaşii acestui domn, în timp ce înspre răsărit se continua cu un deal lin, numit Kerhei („kerthelz”). însemnând loc de grădină, unde existau grădini de pomi şi zarzavat.
Domnul respectiv avea mai mulţi fii, dar numai o fată, pe frumoasa Borka, căreia îi placea să cutreiere dealurile şi câmpiile din împrejurimi şi chiar mai departe, în locul numit şi azi „Cioroiul Borchii”, care este un izvor, de unde ducea, zilnic, apă în cetate. Aici îl întâlneşte pe feciorul grădinarului, fecior chipeş, de care se îndrăgosteşte, dar fiindcă acesta era sărac, se iubesc în taină, întâlnindu-se la un izvor situat la poalele dealului.
Tatăl fetei află de dragostea celor doi şi, supărându-se foarte tare, l-a spânzurat pe băiat, ceea ce îi va produce o mare tristeţe lui Borka, aceasta petrecându-şi de acum timpul lângă un izvor, plângând. Izvorul respectiv poartă numele de „Buşcut”, ceea ce ar însemna „fântâna tristeţii”. Aflând că este însărcinată, tatăl se hotărăşte să o omoare imediat, dar la rugăminţile mamei construieşte o mănăstire ceva mai în vale, în al cărei turn o închide. Conform legendei, această mănăstire ar fi cea de azi, în jurul căreia s-au aşezat oameni, formând o localitate, denumita Gero – Manastor.
Când a venit vremea, Borka nu a născut copii, ci doi şerpi, pe care tatăl ei a poruncit să îi omoare imediat şi să fie zidiţi împreună cu mama lor în peretele turnului, lângă ceasul solar.
Legenda spune că după ce Borka a murit, o furtună mare a zguduit pământul, înghiţind cetatea împreună cu domnul, cu slugile şi cu toate averile lui. Oamenii mai păstrează credinţa că, în coasta dealului există o intrare secretă, prin care s-ar putea intra la comori. Mai mult, în apropiere se află un izvor mare, numit „Nirişcut”, care înseamnă „fântâna cu aur”…
Legenda respectivă este importantă, prin semnificaţia sa: legenda Glimeii concentrează într-o singură poveste explicaţii toponimice referitoare la apariţia satului, a mănăstirii, dar şi a unor situaţii de fapt încă existente, cum ar fi sculptura de pe turnul bisericii reformate.